vineri, 16 noiembrie 2012

Mane, gen votează, prietene!

Vă invit să vizionati acest video:

Nu, nu este o parodie de prost gust, este un video produs de Autoritatea Electorală Permanentă pentru a motiva tinerii între 18 și 20 de ani să se ducă la vot.  Un segment de oameni destul de restrâns, dar important, bineînțeles, ca restul oamenilor, deși numai ăștia primesc reclamă personalizată. MAAAAMIIIIIIIIIIIIIIII! VREAU ȘI EU RECLAMĂĂĂĂ!

Fiind ajuns la 23 de ani, mintea mea, cu mult depășită de cultura urbană și de tehnologie (adică ce e ăla refresh? Așa ceva n-am mai auzit de când am dat reîmprospătare la pagina lui google), nu mai poate înțelege viziunea artistică a celui care a făcut această reclamă, care evident e la curent cu ăștia tineri, pardon, e în priză, adică electrocutat la modul "frate, ești fulger". Cu toate acestea voi încerca să cuprind cele arătate.

Așa să înțelegem că tipul "average" de 20 de ani, e unul care mănâncă pizza și popcorn, se uită la TV și-și face poze pe canapea. Tineretul, aparent, s-a lăsat de PC și de messenger și acum o arde plictisit în fața televizorului. Băi, dar uite că eu nu am realizat, scriu eu ce scriu, dar ăștia mai mici, de 20 de ani, ei nu înțeleg nimic, hai să zic și eu pe limbajul lor.

Deci prietenaru' din video, o arde șmecherește la modul "amice, n-am ce face" și apare unu care e ceva gen "Amice gen dacă te duci la vot, votezi mâne!"  la care ăsta era ceva gen "omule, da votez, bag morcovul în ea de treabă, hai că-mi împrăștii mucii pe fatza, dar mane, mi-ai luat TV controlleru' adică nu pot gen să închid teve-ul, te trag din priză amice, te scot din curent la modul nu a dat preotul lumină de Paște și e și pană de la Electrica și n-avem nici chibrite în casă prietenaș".

Imediat după ce face update la facebook cu poze, tânărul monden și șmecher o ia la stradă, unde e toată gașca. Dar stai un pic, dacă toată gașca era afară, de ce stătea în casă? Ah, e o chestie tinerească, mai nouă, înțeleg.  Să continuăm rezumatul: Așa și după ce iese din casă, barosanul nostru gen "de cartier, la modul după blocurile gri unde stă foarte multă lume pentru că așa e la oraș că e ceva gen multe blocuri și mai puține case", o ia la drum spre vot, unde vin gen "toți amicii și toți manii din cartier" și vin și gen toate tipele din zonă că așa e el irezistent la modul "cum mă văd femeile vin să mă salute că arăt bine pe facebook, tovarășe" și se adună toți că el e boss de gașcă cum nu mai e nimeni la modul "hai frate, ce naiba o arzi așa boschetareste, ia un joint și vino cu mine la vot" după care își împrăștie mucii pe fața unei tipe din cartier care era moartă după el, la modul "nu fac nimic mai încolo mister impresionant, vino să mă mâzgălești și cu altceva pe față, adică gen să facă sex, amice" și se duc la vot toți.

Un video foarte impresionant care m-a atins la suflețel, poate dacă aveam și eu 20 de ani mă duceam și eu, gen, să votez.

Sursa: adevarul.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu